Cererea de chemare în judecată este actul prin care începe un proces civil: persoana care se consideră îndreptățită, numită reclamant, cere instanței să rezolve o neînțelegere cu o altă persoană, numită pârât. Cererea trebuie să conțină anumite elemente obligatorii, iar lipsa lor nu duce imediat la respingere, ci la o etapă de completare. Ce urmează după depunere este o procedură scrisă, cu termene precise, înainte ca părțile să ajungă în fața judecătorului.
Ce elemente trebuie să conțină cererea de chemare în judecată?
Cererea de chemare în judecată trebuie să identifice părțile, să spună ce se cere și de ce, să arate dovezile și să fie semnată. Concret, Codul de procedură civilă cere următoarele elemente:
- Datele părților: numele și prenumele, domiciliul sau reședința, codul numeric personal al reclamantului și, dacă este cunoscut, al pârâtului; pentru firme, denumirea, sediul și codul de identificare.
- Reprezentantul, dacă există, cu dovada calității lui.
- Obiectul cererii și valoarea lui, atunci când poate fi evaluat în bani, cu arătarea modului de calcul.
- Motivele de fapt, adică întâmplările, și motivele de drept, adică normele pe care se sprijină cererea.
- Dovezile: înscrisuri, martori, expertize și orice altă probă propusă.
- Semnătura reclamantului sau a reprezentantului.
Ce acte se atașează la cerere și în câte exemplare?
La cerere se atașează copiile înscrisurilor invocate și dovada plății taxei judiciare de timbru, iar totul se depune în atâtea exemplare câți pârâți sunt, plus unul pentru instanță. Copiile sunt certificate de parte cu mențiunea „conform cu originalul” și semnătură, iar originalele se păstrează pentru a fi prezentate la cerere.
| Document | Rol | Observații |
|---|---|---|
| Cererea de chemare în judecată | Declanșează procesul | Un exemplar pentru instanță și câte unul pentru fiecare pârât |
| Copii ale înscrisurilor | Susțin faptele descrise | Certificate de parte pentru conformitate |
| Dovada taxei de timbru | Condiție pentru judecarea cererii | Cuantumul depinde de obiect și de valoare |
| Împuternicirea reprezentantului | Arată cine poate acționa în numele părții | Necesară doar dacă cererea nu e semnată personal |
| Lista martorilor | Propunerea probei testimoniale | Cu numele și adresa fiecărui martor |
La ce instanță se depune cererea?
Cererea se depune, de regulă, la instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul, iar în cele mai multe litigii obișnuite prima instanță este judecătoria. Există excepții prevăzute de lege, de exemplu pentru unele litigii privind imobile sau pentru anumite categorii de procese, în care competența aparține altei instanțe. Depunerea se poate face la registratură, prin poștă sau curier ori, unde instanța permite, pe cale electronică.
Ce se întâmplă dacă cererii îi lipsesc elemente?
Dacă cererea nu îndeplinește condițiile cerute, judecătorul comunică reclamantului în scris ce lipsește și îi acordă un termen de cel mult 10 zile pentru completare. Etapa se numește regularizare. Dacă lipsurile privind elementele obligatorii nu sunt acoperite în termen, cererea poate fi anulată. Taxa de timbru neplătită are aceeași consecință, așa că suma se verifică la registratură sau pe pagina instanței înainte de depunere.
Ce urmează după ce cererea este regularizată?
După regularizare, cererea și actele se comunică pârâtului, care are, în procedura obișnuită, 25 de zile pentru a depune întâmpinarea, adică răspunsul său scris. Întâmpinarea se comunică apoi reclamantului, care poate depune un răspuns în 10 zile. Abia după această etapă scrisă judecătorul fixează primul termen de judecată și dispune citarea părților. Ce înseamnă citația și cum se verifică ea este explicat în ghidul despre pașii de urmat când se primește o citație în instanță.
Hotărârea primei instanțe poate fi atacată, în condițiile legii, iar etapa următoare este descrisă în articolul despre apelul în instanță și desfășurarea lui.
Ce se verifică înainte de a depune cererea?
Înainte de depunere se verifică dacă litigiul nu poate fi rezolvat pe altă cale și dacă actele care dovedesc pretenția sunt complete.
- Se adună corespondența, contractele, facturile și dovezile de plată, în ordine cronologică.
- Se trimite, unde e cazul, o notificare scrisă celeilalte părți, păstrând dovada expedierii.
- Se verifică dacă pretenția nu s-a prescris; pentru multe datorii, termenul general este de 3 ani.
- Se calculează valoarea exactă a pretenției, fiindcă de ea depind taxa și uneori instanța competentă.
Pentru datoriile proprii, situația se poate clarifica din timp, așa cum arată articolul despre verificarea datoriilor înainte de o somație. Informațiile de mai sus sunt generale; pentru un litigiu concret, un avocat poate evalua șansele, instanța competentă și probele potrivite.
